25
Marea discutie
Categoria (Jurnal de adoptie) Scris de Dana Hirnea on 25-06-2014
Dimineata. Ma pregateam sa-l imbrac pe Matei sa-l duc la gradinita si eu sa plec spre serviciu. Si hodoronc-tronc intrebarea:
– Mami, mai stii tu cand am fost noi la mamaia (asistentul maternal)?
Ma fac ca nu inteleg si cred ca intreaba de soacra-mea careia ii spune tot mamaia dar cu denumirea completa de mamaia de la Vrancioaia.
– Mamaia de la Vancioaia?
– Nuuu… mamaia aceea care are copii.
Hotarat lucru nu ma asteptam. Sunt cateva luni de cand n-a mai vorbit cu ea si nici despre ea. A vazut o inregistrare video de la aniversarea lui de 3 ani la care a fost si dansa prezenta si n-a comentat in nici un fel. Credeam ca a uitat. Ca e destul de mic si amintirile se duc.
Nu ca as avea o problema cu asta. Nu avem de gand sa-i ascundem in nici un fel ca-i adoptat. Si sunt de acord ca trebuie spus copilului cat mai devreme. Dar credeam ca e prea mic pentru aceasta discutie. Am primit de la psihologul care face vizite post-adoptie o povestioara care ar putea sa-l faca sa inteleaga ca e adoptat, i-am citit-o intr-o seara inainte de culcare inlocuind numele personajelor cu numele noastre, dar a tratat-o ca pe o poveste oarecare.
Revin la momentul de dimineata. Dimineata niciodata nu ma incadrez in timp si sunt mereu pe fuga. Era tarziu. Daca lasam discutia balta, ar trai cu impresia ca avem ceva de ascuns.
Ii povestesc cum l-am luat noi de la mamaia pentru ca noi nu aveam copii, si ne doream si noi un copil al nostru pe care sa-l iubim si de care sa avem grija. Ii spun ca il iubesc mult de tot si plecam spre gradinita. Nimic mai mult. Accepta situatia. Imi spune la randul lui ca ne iubeste si cred ca episodul s-a terminat. Ma gandesc ca astept sa mai treaca macar vreo cateva luni pana sa-i povestesc in amanunt ce si cum s-a intamplat.
Peste cateva zile:
– Mami , cine a cumparat oglinda aceasta?
– Mami si tati.
– Eu unde eram? Eram la mamaia?
– Da.
– Matei ti-e dor de mamaia?
– Nuuu. Eu pe tine te iubesc. Si pe tati.
– Stiu. Si noi te iubim.
Reiau discutia despre cum nu aveam noi copii si ne doream un copil pe care sa-l iubim.
La cateva seri, discutia se repeta identic intreband cine a cumparat biroul. Eu eram plecata la un curs in Bucuresti. Tatal lui desi nu a asistat la niciuna din discutiile anterioare, stia de ele pentru ca ii povestisem in amanunt.
Si atunci i-a povestit ca noi nu am avut copii. Ca el a crescut in burtica altei doamne. Si apoi a ajuns la mamaia si de acolo l-am luat noi ca sa-l iubim.
Avalansa de intrebari: Cine e doamna? Unde e? Daca poate sa o vada. De ce l-a luat mamaia si toate intrebarile pe care decurg de aici, doar ca nu te astepti ca un copil de 4 ani sa fie atat de logic si echilibrat. Nu ca ar fi ilogici, doar ca il consideram prea mic. Aveam de gand sa mai astept macar un an.
Discutii care sa pregateasca momentul am mai avut cu ceva timp in urma, explicand ca Luluta, cateaua noastra are catei mici in burta. I-am explicat atunci ca el n-a crescut la mami in burtica ci la alta doamna. Dar momentul a trecut aparent neobservat.
Stiti teoriile alea, ca mie n-o sa mi se intample niciodata! Eram convinsa ca eu/noi vom fi aceia care vor initia discutia. Si ca noua nu ni se va intampla sa ne ia prin suprindere. Ca vom sti cand e momentul potrivit si ca ii vom povesti cu dragoste cum a ajuns el la noi in familie. Doar ca el a fost mai precoce si ne-a luat-o inainte. Si cred ca e mai bine asa. Ca sa nu va mai povestesc cum ma umflu in pene de mandrie ca am un copil destept si echilibrat care a inteles perfect ce i se intampla.
Si Ilinca ma intreaba mereu de exemplu cand vede o poza cu mine undeva: “Eu (adica ea) unde eram?”, la inceput i-am spus ca “erai la Mariana (AM), dar ea continua (dar eu vreau sa fiu cu tine), apoi la alte intrebari ii spuneam ca nu erai nascuta (cand nu eram nascuta unde eram? erai ca un punct) si acum ma intreaba (eu eram ca un punct?). Mie mi s-a parut ca pune intrebarile astea si ca sa se raporteze la spatiu sau la timp cumva…
Si eu cred ca e o raportare la timp, fetita mea de 4 ani (naturala) intreaba de mai multe luni chestii gen “dar in poza asta eu unde eram?” sau “eu eram atunci cat o biluta?”(adica deja conceputa in burtica), uneori ii spun ca nici macar atat de mica nu era, nici eu si tati nu eram soti, iar ea era doar “la mine in gand”.
Ai mai putea sa-i spui despre/arati in persoana alti oameni care desi nascuti de o femeie, au fost ani in sir crescuti de mamaia de la tara, e si cazul sotului meu si a multi colegi, de fapt in generatia ’70-’80 multi copii stateau la bunici pana la varsta scolara si faceau cunostinta cu mami doar in vacante; Sotul meu isi vedea tatal asa de rar ca la 3-4 ani ii zicea nenea si fugea de el
Gaseste pe cineva de incredere in anturajul tau care sa-ti fie complice, sa-l intrebe el despre vreo poza: dar tu nu esti inpoza, unde erai?…aaa, la tara la mamaie…si eu am stat pan la 7 ani la mamaie… si sa-i povesteasca ceva fain din copilaria sa si despre mutarea la oras si reluarea legaturii cu parintii…
Am o prietena care are o fetita minunata adoptata, ea i-a spus de cand avea 3 ani ca nu a crescut la ea in burtica, dar este mama ei si o iubeste mult, acum fetita are 8 ani, e un copil superb!
Si eu am o minune de baietel adoptat. Il cheama Luca, a intrat in familia noastra la un anisor, iar la sfarsitul lunii ianuarie va implini patru ani. Sunt mereu sincera cu el si vreau sa stie adevarul. Pregatesc terenul cu exemple de animalute adoptate, dar la fel ca si tine ma gandesc ca o sa initiez eu discutia. Intrebarea la care inca nu stiu ce o sa ii raspund este, de ce nu la crescut mama care la nascut? de ce la parasit? Poate ma ajuti cu un sfat.
“Natura non facit saltus”. Sunt o sumedenie de motive pentru care parintii naturali nu-si pot creste copiii. Nu trebuie condamnati de cei care nu au fost in pielea lor.
Poate o mamica de 15-16 ani lua decizia corecta in ce priveste o sarcina?
O mama care traieste in saracie, care nu a avut niciun fel de educatie este vinovata de faptul ca copilul ei a fost adoptat?
Sunt multe ratiuni pe care le putem spune copiilor adoptati cand le explicam de ce au fost adoptati. Nu trebuie sa le ofensam parintii naturali. Cine nu a fost in pielea lor nu are dreptul sa-i judece.
Semnat,
tatal adoptiv al lui Matei.