Lumea prin ochii mei

       Sunt un om fara pasiuni concrete. Imi place cate putin din toate. Putina muzica, putina literatura, putin din filme, fotografie, moda… si lista poate continua. Mi-am dorit intodeauna sa arda in mine o flacara, sa lupt pana la capatul puterilor pentru un vis, pentru o dorinta. N-a fost cazul. Si i-am admirat intotdeauna pe cei ce reusesc asta. I-am admirat sau de ce sa nu recunosc i-am privit uneori cu usoara invidie

      Am revazut de curand Le concert a lui Radu Mihaileanu. Coloana sonora magnifica motiv pentru care a fost premiat si cu un premiu Cesar. Am mai amintit si alta data slabiciunea mea pentru cultura rusa, pentru baletul si compozitorii rusi.

      Filmat la Moscova si Paris, pelicula pune in prim plan un fost dirijor al teatrului Bolsoi concediat cu multi ani in urma pentru ca refuzase sa se desparta de instrumentistii sai evrei. In prezent e ingrijitor in acelasi teatru si pe cand stergea de praf biroul actualului director al teatrului soseste un fax prin care orchestra teatrului e invitata sa tina un concert la Paris. Hotaraste sa-si implineasca visul de-o viata, isi suna prietenii si colaboratorii din tinerete, si cu multe peripetii ajung la Paris.

      Nu voi povesti tot filmul. Finalul e extraordinar. Implinirea visului de-o viata a artistului, cu rememorarea unor imagini din tineretea acestuia. Am derulat si revazut de cateva ori finalul filmului. Iar pentru sunetul viorii nu sunt destule cuvinte care sa-l descrie. Ascultati-l si va veti convinge.

      Ce nu mi-a placut in acest film si ce nu-mi place la Radu Mihaileanu e impingerea la extrem a defectelor celor din est.  Pana si modul de filmare e diferit la Moscova si Paris. Rusia apare haotic, invechita, cadrele sunt trase cu camera pe umar si miscate. La Paris totul e grandios, luminos, ordonat cu cadre perfecte si studiate. Rusii ajunsi la Paris se poarta haotic si barbar. Esticii nu sunt perfecti, dar nu sunt nici mai buni si nici mai rai fata de altii. Tigani, evrei, rusi sunt pusi toti intr-o lumina nu prea blanda si li se accentueaza la extrem trasaturile. Evrei descurcareti pusi pe comert, tigani intotdeauna cu mici sau mari aranjamente, comunisti cu nostalgia trecutului sau proaspat imbogatitii Rusiei cu garzi de corp si kalasnikov.

      Concertul de final m-a facut sa uit lucrurile astea care m-au pus pe ganduri, si m-am bucurat de frumusetea muzicii si interpretarii. Va invit sa vedeti scena de final, care o sa va convinga sa vedeti filmul daca nu l-ati vazut deja.