Un dar intr-o cutie de pantofi

Categoria (Lumea vazuta de altii) Scris de Dana Hirnea on 01-12-2013

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!
Am auzit despre campania aceasta la radio, intr-o dimineata in drum spre serviciu. Mi s-a parut o idee extraordinara. Mi-am propus sa caut mai multe informatii despre subiect. In aceeasi zi, spre seara un link pe Facebook mi-a usurat treaba.

Iata despre ce e vorba:

Se ia o cutie goala de pantofi si niste hartie frumoasa de ambalat cadouri.

–    Puteti pune in cutie dulciuri neperisabile (exclus fructe);

–    Jucarii noi sau jucarii de care s-a plictisit copilul vostru si stau neatinse de saptamani bune. ( Sunt sigura ca se intampla asta). Nu puneti jucarii stricate. Daca  tot vreti sa faceti o bucurie unui copil, mergeti pana la capat cu fapta buna.

–    Articole de imbracaminte (fular, manusi, caciula, ciorapi grosi sau hainute noi sau purtate dar care sa nu fie rupte, patate sau deteriorate);

–    Produse de igiena persoanla (perie si pasta de deinti, sampon, sapun, gel de dus, absorbante).

–    O felicitare de Craciun pe care sa scrii citeva rinduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (esti liber sa pui datele tale de contact si sa pastrati legatura si pe viitor)

–   Orice alt cadou care ar putea sa faca o bucurie de Craciun unui copil mai putin norocos.

E  foarte important ca aceste lucruri sa incapa intr-o cutie de pantofi.  Si de asemenea foarte important sa fie lucruri in buna stare si nu lucruri pe care intentionati sa le aruncati.

Ideea principala a campaniei e de a face o bucurie unui copil.

Exista in tara mai multe puncte de colectare a cutiilor, sau se pot trimite prin posta la urmatoarea adresa: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Motilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj

Detalii amanuntite despre campanie pe site-ul www.shoebox.ro.  Data limita  pana la care puteti trimite cutia este 13 decembrie.

 

Scrie un comentariu