iul.

25

Week-end la Lacul Sf. Ana

categoria (FOTOGRAFII, Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 25-07-2011

Pe cat de asteptate sunt week-end-urile pe atat de repede trec, mai ales cand se intampla lucruri faine. Asa s-a intamplat si cu week-end-ul ce tocmai a trecut. Am ales ca destinatie o zona nu prea indepartata de Focsani – Lacul Sf Ana.

N-am insistat foarte mult cu documentarea despre obiectivele turistice din zona, lasand cumva lucrurile la voia intamplarii. Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa fac o rezervare pentru noapte. Ne-am cazat la o pensiune cu proprietari unguri, foarte amabili si draguti la o distanta de 14km de Balvanyos in comuna Turia. Acum cand citesc despre aceasta localitate aflu ca biserica ce se afla la vreo 50 de m de pensiunea unde eram cazati e o biserica reformata ce dateaza din sec XVI. N-am vizitat-o. Pacat. Poate data viitoare. Am lasat bagajele si am pornit sa exploram tinutul.
Prima tinta – cetatea Balvanyos. Traseul dureaza teoretic cam o ora, practic la noi a durat mai mult ca-s cam neantrenata si lipsa miscarii si antrenamentului si-a spus cuvantul. Sus, dezamagire… doar ruine, 3 pereti ai castelului ascunsi printre vegetatie. Dar privelistea a meritat. Muntii impaduriti, si cerul albastru cu nori pufosi… si liniste, multa liniste. Doar noi si fluturii. La coborare a fost mai simplu desi luandu-ne cu vorba am ratat marcajul traseului dar am ajuns cu bine jos.
Punctul doi pe lista: Lacul Sf Ana. Am mai vazut o data lacul intr-o iarna inzapezita. Pustiu, liniste si pace iar pe lacul inghetat la vremea aceea erau doar cateva rate si busteni Acum cu totul alta poveste. Vara pe malul lacului e plin de turisti care vin la plaja. Turistii se impartea in doua categorii: una foarte numeroasa a turistilor care vin in mod special pentru plaja si gratare, iar cealalta categorie formata din turisti, care vin, fac un ocol al lacului si pleaca. Noi am fost din a doua categorie. Langa lac e o mica bisericuta – Capela Sf. Ana. Capela era inchisa la exterior cu un grilaj metalic, dar usa bisericii era deschisa. Mi-am bagat nasul printre gratii si am aruncat o moneda. Lacul e singurul lac vulcanic de pe teritoriul Romaniei. Nu exista oxigen in apa si prin urmare in lac nu traieste nici o vietate. E inconjurat de o padure de brazi.
Punctul 3 si cel mai interesant a fost Tinovul Mohos. Citisem cate ceva, stiam ca e rezervatie floristica. Tinov inseamna mlastina oligotrofa. Tinovul Mogos e de fapt o mlastina formata intr-un crater vulcanic pe locul unui fost lac. Vizita in tinov se face in grupuri organizate cu ghid. Intrucat grupul era unul mixt – romani si  maghiari, prezentarea era facuta atat in romana cat si in maghiara. Ghidul nu vorbea prea corect romaneste dar a fost compensat de faptul ca isi presara prezentarea cu mici glume pe alocuri. Era destul de bine documentat, si mi-a placut ca despre fiecare planta dadea si indicatii despre afectiunile pe care le trateaza. Am ascultat prezentarea de inceput si pe alocuri pe traseu, deoarece oprindu-ma sa fac fotografii am mai pierdut din explicatii. 
Dintre plantele rare am fotografiat doar bumbacarita. Celelalte despre care ne-a povestit – roua cerului – planta insectivora, nebunelele – planta cu efect halucinogen – ori le-am ratat eu pe traseu, ori nu erau. Am facut fotografii frumoase.. dar iata ce patesti daca ramai in coada grupului. 
Si ziua se apropia de sfarsit. A doua zi urma sa ne indreptam spre Sf. Gheorghe dar planurile au fost amanate. Ploua torential si nu apareau semne ca ploaia ar vrea sa se opreasca. Asadar ne-am intors cuminti spre casa urmand sa lasam pe alta data zona Sf. Gheorghe
iul.

13

Portret de bunica

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 13-07-2011

Mi-o amintesc si acum, micuta si slaba, cu o energie pe care putini o au. Bunica mea cea vorbareata (ah ce mai vorbea… se pare ca a mostenit-o sora-mea) imi apare uneori in minte. Sunt aproape 3 ani de cand a plecat intr-o lume mai buna.
O vad ca prin vis cu hainele ei negre. A purtat doliu intotdeauna dupa sotul ei plecat mult prea devreme si dupa un fiu pierdut de mult prea tanar. N-a avut o viata simpla dar nu s-a plans niciodata.
Franturi de imagini cu ea la tara sau aici la bloc. Statea cu noi in timpul anului scolar iar in vacante mergeam noi cu ea la tara. Apoi am crescut, o vizitam din ce in ce mai rar. Stiam ca e acolo si ca ne asteapta, dar niciodata nu gaseam destul timp sa ajung mai des la ea. E doar o scuza. Ce n-as da sa mai fie acum acolo.
Ultimii ani si i-a petrecut pe prispa casei asteptand. Isi astepta fiul si nepoatele care veneau mult prea rar. S-a  luptat cu o boala cumplita care  o facea sa nu-si recunoasca fiul uneori.
Timpul asta necrutator lasase urme foarte adanci pe chipul ei.  Plangea si radea in acelasi timp de cate ori mergeam pe acolo.
Sunt multe amintiri ce-mi trecu acum prin minte. Vesele, triste, duioase. Datorita ei am baut vin rosu la 6 luni pentru ca i se parea ca nu-s destul de rosie in obraji. Asta nu e amintire… e o marturisire de-a ei.
Mai am imaginea ei cu doua fetite: una in brate si alta in spate luptandu-se cu noroaiele si ducandu-ne la gradinita. Imi lungea fustele de cate ori le prindea. I se parea ca stau prea mult cu nasul in carti, dar voia sa-i povestesc uneori ce citesc acolo. O data pe vara mergeam cu trenul la balci unde ne indopa cu bunati.
Cea mai duioasa imagine e cea in care mangaia rochia de mireasa a surorii mele. N-a vazut-o imbracata desi si-a dorit nespus asta. Unii oameni vor sa se faca doctori, ingineri, profesori. Sora-mea de mica, voia sa se faca mireasa. Casa bunicii era plasata la jumatatea distantei dintre biserica satului si caminul cultural unde aveau loc nuntile. Asa ca sora-mea cu bunica si cu mine participam la toate nuntile satului. Bunica avea locul ei pe pervazul unei ferestre din sala unde avea loc nunta impreuna cu alte babe avand grija sa comenteze tot ce se intampla pe parcursul nuntii. Ce s-ar mai fi bucurat daca ar fi reusit sa participe la nuntile noastre.
Nu stiu ce mi-a venit sa scriu acum despre ea. Poate pentru ca e vara si in copilarie vacantele ni le petreceam impreuna. Poate ca a trecut destul de mult timp si n-am mai vorbit cu nimeni despre ea. Acolo unde e nu are internet si nici n-ar sti sa-l foloseasca, dar cu siguranta stie ca ma gandesc cu mare drag la ea.