nov.
03
Merita?
Categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 03-11-2010
Cea mai mare parte din timp si energie ne-o dedicam slujbei noastre. Intrebarea e: merita? Ce ne motiveaza sa consumam atat de multe resurse? Doar banii? Sau mai sunt si alte lucruri?
Terminam studiile. Si vine vremea angajarii. In timpul facultatii am tot visat la marea corporatie in care vom fi angajati, si cum vom contribui noi la prosperitatea ei. Traim cu impresia ca fara noi nu se poate. Ca mult visata companie, ne va oferi dezvoltare personala si posibilitati de promovare. Oferta ni se pare mult mai atractiva, daca pe langa salariu firma ofera telefon, masina de serviciu laptop sau alte beneficii, dar nu luam in calcul ca toate acestea ne leaga si mai mult de firma.
Multinationalele au grija sa ne reaminteasca valorile pe care le pretind de la noi: corectitudine, incredere, respect, transparenta, integritate,reciprocitate etc. insa uita la fel de des sa le ofere in schimb tocmai celor de la care le pretind.
Target, buget, vanzari, marketing sunt cuvinte care intra in vocabularul nostru si care ne obsedeaza permanent, pe langa cele din arsenalul de specialitate. Nu iertam pe nimeni. Familia si prietenii sunt cei care au de suferit. Invariabil discutiile ajung sa se concentreze tot pe problemele de serviciu. Oare cum ar trebui procedat, ca la momentul plecarii de la birou, problemele sa ramana acolo pana a doua zi dimineata?
Intr-o seara petrecuta cu sotia mea s-a intamplat ceva ce mi-a schimbat personalitatea intr-o clipa mai scurta decat bataia unei inimi.S-a intamplat in ziua respectiva ca ceva m-a suparat, desi nu imi mai aduc aminte ce anume. Sa fi fost un fucntionar al unei institutii care a avut o zi proasta si care a gasit de cuviinta sa isi verse naduful pe mine nevrand sa-mi rezolve problema stiind ca nu ii pot raspunde pe masura? Sa fi fost un chinez, vanzator in vreun magazin, care m-a tratat cu indiferenta doar pentru ca pentru el eram nimic altceva decat un alt alb, un alt fel de colonialist, insa acum el nu mai putea fi biciuit la ordinul meu? Nu mai conteaza. Cert e ca atunci cand m-am dus sa-mi iau doamna de la servici la sfarsitul programului, eram decis sa declansez un razboi total impotriva agresorului infam, insa vroiam aliati, sustinatori. Nu-mi era de ajuns EU, vroiam ca TOTI (si in primul rand EA) sa fie impotriva abjectului si am inceput sa-mi prezint cu vehementa argumentele, sa sap transee, sa-mi ascut armele … cand ea imi spune:-Te rog, opreste-te!Ignorand-o total precum vestea mortii unui alt negru infometat in Afica am continuat cu tirada mea de nestavilit atragandu-i atentia ca …-Da, imi spune ea din nou, dar, daca continui asa, nu ai decat un motiv sa te porti urat cu mine in seara asta.Nu stiu ce m-a socat mai mult: tacerea absoluta cara s-a lasat in creierul meu, privirea din ochii ei sau faptul ca a trebuit sa imi reaminteasca in acest fel c-o iubesc? Cert e ca am simtit o durere de parca s-a rupt sufletul in mine.Am sarutat-o cu dor, am strans-o lung in brate si apoi am intrebat-o cum a fost ziua ei.Asa am stiut ca nu am niciun drept sa implic pe altii in conflictele mele personale, cu atat mai putin pe cei dragi.