Lumea prin ochii mei

A fost ultima zi petrecuta in garsoniera mica, inchiriata de la parterul unui bloc din Focsani. Au trecut trei ani de atunci si au fost cei mai frumosi ani. Am prostul obicei de a ma atasa de lucruri. Si chiar daca ar trebui sa ma bucur ca ne mutam in casa noastra, mult mai mare si mai frumoasa, ma despart de locul asta cu tristete.

E locul unde am petrecut clipe extraordinare, locul unde am fost ceruta in casatorie, unde am invatat sa iubesc, unde am invatat cum se traieste viata in doi, locul unde imi doream sa vina sarbatorile in casa mirosind a cozonaci sau prajituri chiar daca de sarbatori nu stam acasa ci mergem la parinti, unde ne inghesuiam la petreceri aniversare atat de multe persoane incat o parte stateau in balcon, locul unde asistenta sociala ne-a facut evaluarea si a spus ca da, putem creste acolo un copil pana e gata casa, unde in fotoliul din balcon imi beam cafeaua citind sau navigand pe internet. In balconul acela inconjurat de iedera am petrecut multe momente de relaxare. Am fotografiat frunze de iedera in toate anotimpurile, cu stropi de ploaie sau cu melci, am imortalizat apusuri extraordinare in fotografii ce au valoare doar sentimentala si nu se pot posta intrucat as pierde ore intregi scotand cabluri si stalpi in Photoshop

Am constatat ca e incredibil cat de multe lucruri pot sa intre intr-o garsoniera. Am impachetat lucrurile in vreo doua zile. Si inca mai sunt de transportat. Si cu fiecare cutie sigilata, am transportat si o farama de regret  ca inca un capitol se incheie. Si ma asez intr-un colt, impreuna cu motanul speriat de atata agitatie si schimbari, si trecandu-mi degetele prin blana lui fina privesc cu optimism spre un nou viitor si un alt inceput