dec.

31

Contabilitatea lui 2010

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 31-12-2010

       In fiecare an, un ultimele ceasuri ale anului fac un mic bilant cu ce a fost bine si ce a fost rau in anul ce tocmai se sfarseste.  2010 a fost pentru mine unul din cei mai frumosi ani, asa ca se poate numi un an foarte profitabil in contabilitatea vietii si cand spun asta nu vorbesc din punct de vedere material.
      Acum cativa ani cand abia incepeam sa inteleg contabilitatea, cineva mi-a fost de mare ajutor cu o „metafora” care mi-a fost de mare ajutor in asimilarea notiunilor de activ si pasiv. Ceea ce e sigur, ca de atunci nu mai incurc niciodata conturile de activ si cele de pasiv. Persoana care e barbat cu usoare tendinte misogine  (sau poate doar mi se pare mie), mi-a spus ca activul e ceea ce ai (barbatul) iar pasivul reprezinta datoriile si obligatiile (femeia). Conturile bifunctionale le asocia cu travestitii. Dincolo de explicatia care mi s-a parut amuzanta si de foarte mare utilitate, recunosc ca sunt responabila cu cheltuielile familiei, asa ca ma incadrez in clasificare.
     Revenind la punctul de plecare, anul acesta am acumulat active importante: o dragoste mult asteptata si implinita, o familie extinsa si extraordinara. Prietenii au ramas aceeiasi, dar relatiile au devenit mai puternice. Am intalnit oameni extraordinari sau aceeasi oameni despre care mi-am schimbat parerea. Poate am devenit eu mai toleranta, si asta ar fi trecut tot la capitolul plusuri sau poate ei s-au schimbat cu adevarat si atunci e un plus pentru ei, dar in nici un caz un minus pentru mine.
       A existat insa si reversul medaliei, oameni care si-au arata adevarata fata si care s-au dovedit ca nu sunt ceea ce pareau de fapt. Dincolo de dezamagire, am realizat (oare pentru a cata oara) ca oamenii nu sunt toti buni, ca lumea in care traim nu e o lume ideala.
      Peste cateva ore, anul acesta se sfarseste si va veni un alt an, pe care il astept cu drag, cu dorinte multe, cu sperante,  cu vise si visuri. O parte din ele poate se vor implini, o parte poate nu, dar voi avea parte de experiente din care cu siguranta voi mai invata cate ceva…
     LA MULTI ANI si un an asa cum va doriti, cu liniste, pace, impliniri, dragoste, fericire si multa sanatate.
dec.

22

Leru-i ler si Merry, Merry Christmas

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 22-12-2010

      Fiecare decembrie debuteaza invariabil cu multitudinea de colinde pe care la auzi pretutindeni: TV, radio, supermarket, magazine de pantofi (pe-astea le cunosc cel mai bine …) sau mici magazine din coltul strazii.  O lume intreaga asculta Leru-i ler si Merry Christmas. N-am nimic cu Hrusca, dar prea e pe toate posturile de radio. Si ce e prea mult strica. Stiati ca au aparut pana si bancuri cu Hrusca?
      Cete (gasti) de colindatori incep ritualul colindatului cat mai devreme posibil, ca sa acopere un numar cat mai mare de case vizitate ceea ce implicit duce la cresterea veniturilor. Totul are un puternic iz comercial. Prima gasca de colindatori a sunat la usa mea pe 5 decembrie. Mult prea devreme. N-ar trebui sa ascultam colinde in seara de Ajun, in timp ce impodobim bradul? Colindele si alte lucruri legate de Craciun isi pierd valoarea tocmai datorita acestei mediatizari mult prea intense. Tot ce e legat de Craciun a devenit mult prea comercial.
      Nu sunt Grinch, ma bucur de luminitele de Craciun, vreau brad impodobit chiar daca n-are nici o legatura cu traditia crestina, imi place sa fac cadouri celor dragi, dar tare mult mi-as dori  ca radiourile sa nu mai urle colinde de la inceputul lui decembrie, ca reclamele cu Mosi Craciuni sa nu inceapa sa fie difuzate din noiembrie…
dec.

12

Facebook

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 12-12-2010

       Daca  nu ai cont pe facebook nu existi. E un cliseu pe care il auzi la tot pasul. Eu niciodata n-o sa-mi fac cont pe facebook, mi-am zis. Sa vad, intr-adevar nu exist?  Avem deseori idei preconcepute despre un lucru. Ideea mea preconceputa despre facebook era ca doar „pitipoancele” au cont aici si ca un e loc unde lumea socializeaza doar pentru a ”agata”.  Imi pun cenusa in cap si retrag tot ce am spus mai devreme. Cum niciodata sa nu spui niciodata, de azi de la ora 14 exist in aceasta comunitate. 
      Pitipoanca cred ca nu-s… desi aici lucrurile sunt discutabile.  Un test amuzant pe care l-am facut cu ceva timp in urma ma clasa la limita (dar despre test o sa va vorbesc alta data). Iar de agatat iar nu poate fi vorba, pentru ca sunt foarte fericita si implinita in relatia in care sunt.
      Mi-am creat contul pentru ca se pregateste intalnirea de 15 ani de la terminarea liceului. Si am aflat cu aceasta ocazie ca pe facebook exista un grup al promotiei noastre si evident o mare parte din colegi au cont pe facebook. Si pentru ca sa fie mai usoara comunicarea, iata-ma  si eu.  Si pana la urma constat ca nici nu e un lucru asa de rau.  Colegi de liceu, de facultate sau alti cunoscuti au fost mult mai activi decat mine.  Si toti sunt oameni seriosi (unii mai mult, altii mai putin… dar cine sunt eu sa-i judec). SI am gasit oameni dragi si oameni pe care ii admiram de multa vreme.
      O retea intreaga, in care poti vedea ca ai prieteni comuni cu X sau cu Y. Primul impact a fost pozitiv. In prima mea zi pe facebook am vorbit deja cu un coleg de liceu, pe care nu-l mai vazusem de la intalnirea de 10 ani, si cu care n-am comunicat niciodata prea mult. Si totusi asa, in mediul asta virtual toti sunt prietenosi si comunicativi. Daca m-as fi intalnit pe strada cu el, poate ca mai mult de buna ziua si ce mai faci nu s-ar fi legat. N-am fost niciodata prea extrovertita si nici prea sociabila. Dar asa, din spatele monitorului lucrurile s-au legat mai simplu. Am aflat ca a ramas in Focsani, ca desi majoritatea colegilor nostri dupa terminarea facultatii au ramas in Bucuresti, unii au inceput sa se mai intoarca si in final a ramas sa mai comunicam pentru a stabili detalii. La randul lui ii va anunta pe cei cu care e in legatura despre intalnirea noastra.
      Surprinzator e cat de usor comunica oamenii din spatele unui computer, si cat de greu in rest. Ca sa nu mai vorbim cata economie de timp si de resurse se poate face cu ajutorul  acestei „gaselnite” numita facebook.  Mai mult de jumatate din clasa mea din liceu are cont pe facebook. Deci din cateva mesaje, problema e rezolvata si contactele stabilite in doar cateva zile. Si nu mai e nevoie a scotoci in arhiva liceului pentru a gasi adresele vechi sau numerele de telefon ale parintilor.
      Deocamdata asta e prima impresie. Asta e motivul pentru care eu am intrat pe facebook. As vrea sa aflu si alte pareri care sa-mi darame ideile mele preconcepute.
dec.

06

Street Dance 3D

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 06-12-2010


      Imi place sa dansez. Am o colectie intreaga de filme cu dansuri de tot felul. De la celebrul Dirty dancing sau spectacole de balet. Imi place Baryshnikov si imi doresc sa ajung sa vad macar o data un spectacol la Bolshoi Theatre.
     In seara asta am vazut Street Dance 3D – un film care mi-a atras atentia pentru ca una din actritele care joaca un rol secundar este Charlotte Rampling.  Filmul prezinta povestea unor dansatori de street dance din Marea Britanie care vor sa participe la finala Campionatului de Street Dance. (Nici nu  mi-am imaginat ca exista un astfel de campionat). Cand isi pierd spatiul pentru repetitii, dansatorii sunt fortati sa repete alaturi de balerinii de la Royal Dance School. Chiar daca cele doua stiluri par sa nu aiba nici o legatura unul cu altul, dasatorii le combina si reusesc sa castige concursul.
     Exista in film o scena care mi-a atras atentia. Dupa vizionarea unui spectacol de balet, eroina principala a filmului realizeaza ca se pot transmite anumite emotii prin dans. Dansul de strada transmite energie, baletul transmite emotii.
     Combinatia de dans modern si balet nu e noua. Am mai intalnit-o si in Save the last dance. Evident ca din film nu se putea sa lipseasca povestea de dragoste.  Reteta care nu da gres, si aduce audienta. E un film relaxant, de duminica dupa-amiaza care ne poate trezi din amorteala.
dec.

01

Dance Me to the End of Love

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 01-12-2010

      L-am descoperit pe Leonard Cohen pe o caseta audio veche prin 1998. Am reusit ulterior sa am discografia completa. Unora li se pare monotona muzica lui. Pe mine ma unge la suflet.
      Am avut norocul si l-am vazut in primul concert sustinut la Bucuresti in 2008, chiar in ziua in care artistul implinea 74 de ani. Un stadion intreg i-a cantat Happy birthday, iar el si-a scos palaria si a facut o plecaciune in fata noastra.  Un artist modest, care isi prezenta cu mare drag muzicienii care l-au acompaniat pe scena si care multumea publicului ca a fost ascultat. Cuvintele de final in care spunea ca poate nu ne vom mai revedea, dar ne ura o viata luminoasa alaturi de prieteni dragi si familie m-au emotionat profund.
      Leonard Cohen a revenit in Romania si in 2009, tot in septembrie, dar n-am mai ajuns sa vad acel concert desi mi-am dorit foarte mult. Sunt oameni care nu inteleg de ce sa vrei sa vezi de doua sau mai multe ori acelasi artist, care in concerte canta aceleasi melodii ultracunoscute care l-au facut celebru. Pentru ca senzatia pe care o ai acolo in sala de concert sau pe stadion e unica. Pentru ca instrumentistii „jongleaza” cu instrumentele lor, si pentru ca de fiecare data melodia chiar daca melodia e aceeasi emotia pe care o transmite e alta.
„Dance me to the wedding now, dance me on an on,
Dance me very tenderly and dance me very long,”
Sunt versurile melodiei cu care am deschis seara nuntii nostre. Baloanele de sapun care ne-au insotit dansul au fost efemere  iar bucuria mea si emotia momentului sunt greu de descris. Dar de acum nu voi mai putea asculta vreodata melodia artistului meu preferat fara sa ma gandesc la seara aceea minunata.