Dana R

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 04-03-2021

Discuții cu arome de cafea despre visuri în lanuri de lavanda, tablouri cu vaze pline cu liliac înflorit, magnolii, câini, pisici, copii,  unghii vopsite în toate culorile privite cu amuzament și drag, muzici, cărți, pictori și autori de jurnale, bănci (mama lor de bănci), energii și credința ne-au legat aproape 21 de ani.

Acum 21 de ani, cunoșteam într-o altă bancă în care am lucrat împreună, o doamnă mititică, veșnic cu zâmbetul pe buze. Eram stresată rău în primele mele zile la munca și a fost prima care m-a făcut să mă simt bine primită. Ma privea cu drag și aproape matern, făcea ca și mine parte din grupul Danelor, la care se adăuga pentru identificare inițiala numelui de familie.

Încet, încet prietenia s-a legat, în cele 5 minute furate dimineaâa la cafea. I-am cunoscut fetita cu bucle minunate pe treptele băncii. E imaginea care mi-a rămas despre ea. Așa au trecut anii, că fetița e femeie în toată firea, medic într-un oraș foarte drag inimii mele.  Și acum îmi amintesc șocul pe care l-am avut când am văzut-o cu primul pahar de vin.

Eu mă simt la fel ca atunci, pe ea o văd la fel ca atunci, prietenia noastra s-a blocat în timp și spațiu. Parcă nimic nu se compara cu scurtele discuții din diminețile acelea la cafea. Am schimbat băncile, ne-am văzut mai rar, tot mai rar. Dar știu că e acolo, știe că sunt aici. ÎI simt bucuria la telefon când vorbim.

Mi-a cunoscut copiii și m-a susținut pe drumul adoptiei. Se bucura când îi vede și încearcă să le facă mici bucurii. Vizitele noastre nu se mai petrec fără ei. Și nu pentru ca n-aș putea să-i las acasă, ci pentru ca știu că se bucură să-i vadă crescând ți transformându-se.

Azi e ziua ei și ne-am auzit de dimineață. Îi urez și aici tot binele din lume și abia aștept week-end-ul sa ne vedem la o cafea aromata. A fost ceva vreme de când n-am mai scris aici. E și asta un motiv de revenire, nu?