Gasca Zurli la Focsani

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 18-02-2015

E primul spectacol la care am fost impreuna si ne-am simtit minunat.

Pe Mirela Retegan o citesc de ceva vreme si o admir ca e fata desteapta, talentata si cu umor. Scrie bine si suntem prietene pe Facebook. Ii admir zambetul larg si esarfele, si ma gandesc cata dragoste pentru copii incape in inima ei.

Mi-au placut intotdeauna oamenii care pun pasiune in tot ceea ce fac. Cantam impreuna cu Matei Am o casuta mica, așia și așia :) , si ma gandeam cat de natural „dau unii in mintea copiilor”, in sensul bun al cuvantului. Un spectacol haios, cu multa muzica si veselie, care mi-a placut peste masura. Nu m-as fi gandit ca un spectacol pentru copii poate fi atat de captivant pentru oamenii mari.

E tare dragut sa vezi tatici, aplaudand, repetand, ducand mana la nas sau gesticuland  asa cum indica Mirela. Si fara sa parem ridicoli, toti eram o apa si-un pamant de dragul prichindeilor.

Nu ne-a placut vrajitoarea. Tare urata si unii copii s-au speriat. Matei e curajos, dar chiar si el a spus si el ca nu i-a placut.

Filip, prietenul lui, nu voia sa intre la spectacol si pace. Multa munca de lamurire a trebuit sa duca mama lui. Aparitia vrajitoarei a rezolvat misterul. Cu o seara inainte, mama incantat i-a pus copilului un clip pe youtube cu Gasca Zurli. Dupa ce au vazut impreuna prima melodie, mama si-a vazut de treburi, iar copilul s-a uitat in  continuare la alte clipulete. Printre ele probabil si vrajitoarea care l-a speriat pe micut. Dar am tinut degetele incrucisate, am zambit larg cu toti dintii la vedere si am aplaudat ca s-o speriem pe vrajitoare.

Una peste alta, Matei doarme acum, dar eu mai fredonez inca melodiile din spectacol, si ma bucur ca intr-un oras in care nu se intampla aproape nimic, Gasca Zurli nu ne-a ocolit.

Norocosul 2013

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 31-12-2013

Inca o data s-a dovedit ca cifra 13 e o cifra norocoasa pentru mine si pentru familia mea. Desi anul nu incepea tocmai bine, s-a dovedit pana la urma a fi un an extraordinar.

Familia s-a inmultit aparand un nou membru al familiei care ne-a schimbat radical viata. Am scris anul acesta de cateva ori despre adoptie, despre cat de norocosi am fost si suntem, ca spre deosebire de altii lucrurile s-au miscat nesperat de repede si bine. Avem un copil destept, frumos si sanatos si iubitor. Nici nu mi-as putea dori mai mult.

Cu mare bucurie am constatat ca ce am scris despre asta a fost de mare ajutor pentru cateva persoane care m-au contactat telefonic sau pe e-mail. Si cu atat mai bucuroasa am fost cand am aflat ca textele mele au ajutat la luarea hotararii privind adoptia. Le urez celor care au pornit pe acest drum sa fie la fel de fericiti ca noi. Cred ca nimic din ce-am facut in viata pana acum nu se compara cu asta.

Tot anul acesta ne-am mutat in casa noua. Nu e simplu. Banii sunt putini. Dar am scapat fara credit ipotecar. Am ramas doar cu unul de nevoi personale, ca trebuie sa traiasca si bancile din ceva :) . Si iau partea bancilor pentru ca sunt salariat in una dintre ele, asa ca nu aruncati cu pietre. Casa nu e finalizata, mai sunt multe lucruri de facut, dar avem tot confortul unui trai linistit. Si ma intorc acasa cu drag unde ma asteapta zilnic cei baietii mei dragi, tata si fiu ce seamana din ce in ce mai bine nu doar fizic ci si la caracter.

Magnolia plantata in curtea casei noastre s-a uscat, dar vom planta alta la anul. Se pare ca doar ei nu i-a priit 2013.

In rest, curtea s-a umplut de catei in doua randuri, in primavara si in toamna. Copilul e fericit, eu imi doresc si sper sa nu ajungem ca in 101 dalmatieni, ca filmul nostru s-ar numi 101 maidanezi. Asadar pot formula prima dorinta pentru anul 2014: sa sterilizam cateaua.

Anul se termina domol, cu liniste si impacare. N-am planuri mari pentru la anul. Imi doresc doar un an cu liniste si sa reusim sa finalizam cele incepute in 2013.

N-am cumparat vasc sa-l agatam de lustra, ca inca n-avem, dar sub creanga de vasc imaginar cand va incepe numaratoarea inversa  si se va auzi sunetul sticlei de sampanie, imi voi imbratisa cei doi baieti si singura dorinta ar fi ca 2014 sa fie macar ca 2013.

Si pentru ca am primit pe mail o urare care mi-a placut, dau un copy paste aici, pentru ca nu stiu sa fac urari frumoase. “Daca exista CEVA mai frumos decat fericirea, CEVA mai scump decat sanatatea si CEVA mai minunat decat dragostea, atunci fie ca de acel CEVA  sa aveti parte in anul care vine ! 

Beauty Cocktail

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 30-11-2013

MFR_9176-2A trecut ceva vreme m-am luat cu altele ca de obicei si am tot amanat sa scriu despre asta.

Intr-o duminica dupa amiaza, in atmosfera intima si eleganta de la Cafe Viena, am participat la o prezentare de moda a designerului Carmen Roata.

E drept ca mi-ar fi placut sa stau la o  masa cu un cocktail in fata si sa ma bucur de priveliste. Dar si asa, prin lentila aparatului de fotografiat am putut sa apreciez din plin creatiile.

Rochii de seara, elegante, cu detalii pretioase. Culorile predominante au fost negru si bleumarin, dar rochia vedeta a fost mov.

Nu sunt specialista in domeniu, nu ma imbrac in cele mai noi tendinte ale modei, dar imi plac lucrurile frumoase si elegante ce subliniaza silueta.

Va invit sa vizualizati creatiile si daca aveti nevoie de o rochie pentru un eveniment special, sa-i faceti o vizita designerului in Focsani, str. Renasterii, nr. 8 bis.

 

Explicatii

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 23-06-2013

Cuvintele despre prima serbare a lui Matei mi-au adus pe langa incurajari din partea prietenilor si cateva comentarii rautacioase iar unul dintre ele de-a dreptul obraznic.

Intrucat moderez comentariile ce apar pe blogul meu, nu le-am facut publice si asta nu pentru ca le las sa apara doar cele in care sunt doar cuvinte de lauda ci pentru ca pe langa limbaj am considerat comentariile respective nepotrivite.

Blogul acesta e o casa – casa sufletului meu. Cuvintele mele sunt ferestrele catre lume. Nu e necesar ca intreg universal sa fie de accord cu mine, dar nici nu va dau voie sa intrati cu incaltarile murdare in casa mea.

Scrierea despre serbarea lui Matei s-a vrut o scriere autoironica. Nu e usor sa le spui celorlalti ca n-ai reusit sa te trezesti la timp la prima serbare a copilului tau. Dar imi asum acest lucru si sunt convinsa ca mai sunt si altii carora li s-a intamplat. Si de aici pana a-si permite cineva sa se intrebe cum mi-au dat un copil spre adoptie e drum lung. Poate cei de la DGASPC pun pe lista lor de intrebari obligatorii intrebarea referitoare la cat de usor reusesti sa te trezesti dimineata.

Acum sa-mi fac si mea culpa. Am folosit in textul anterior cuvantul “plozi”. Nu stiu de ce pentru unii acest cuvant are sens peiorativ. Eu l-am folosit doar ca sinonim pentru copil pentru ca aparea prea des in fraza. Nu, draga mea Elena sau cum te-o fi chemand, nu consider ca doar eu am copil si ceilalti plozi. Nu fac astfel de diferente. Pur si simplu incercam sa evit o repetitie, iar in vocabularul meu cel mai familiar sinonim care mi-a venit in minte a fost acesta. Imi pare rau ca ai fost deranjata.

Asadar imi cer scuze daca am mai deranjat pe cineva cu exprimarea mea dar n-am facut-o decat din motivul exprimat mai sus.

Cat despre comentarii, va asigur ca vor aparea doar cele pe care le consider eu potrivite. Nu vreau sa ma laudati, dar un minim bun simt si un limbaj adecvat e necesar.

Prima serbare

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 19-06-2013

Azi a fost prima serbare a lui Matei. Poezia am invatat-o impreuna demult. O stie si mami si tati si toata familia. Mama traduce pentru toata lumea ce inseamna “cululusu’ nanazan”  respectiv “catelusul nazdravan”.

Evident am intrat in randul parintilor care vorbesc doar despre copilul lor. Incerc sa ma controlez adesea ca nu-mi placea cand oamenii acaparau discutiile doar cu povesti despre “plozii” lor.  Uneori imi iese, alteori nu. Din cauza asta nici nu scriu foarte des despre Matei.

Dar sa revenim la serbarea cu pricina. Mi-am luat o zi libera ca sa-l insotesc la prima serbare. Tati a pregatit camera video si aparatul de fotografiat. Numai ca ne-am trezit tarziu. Relaxata ca voi dormi un pic  mai mult decat intr-o zi obisnuita in care merg la serviciu, am dormit atat de mult incat era sa ratam serbarea cu totul. Am ajuns cu sufletul la gura la gradinita, fara camera video, doar cu aparatul foto. Copilul a fost asezat in rand cu ceilalti copii si a inceput serbarea. Matei, somnoros, botos, ciufulit si ciufutel isi astepta cuminte randul. E cel mai mic din gradinita.

Incep sa fac fotografii fara discriminare. Mi-s dragi copiii. Si ma gandeam ca s-ar bucura si celelalte mamici daca le dau o fotografie frumoasa cu copilul lor facuta cu un aparat foto profesionist. Eheeee. Vine randul lui Matei. Poezia are doar 4 versuri. Aparatul nu mai vrea sa se deschida si pace. Uneori mai face figura asta. Trebuie scoas acumulatorul si introdus la loc. Fac asta, numai ca Matei a terminat poezia si in aplauzele tuturor se indreapta la loc uitandu-se urat la mine si neintelegand de ce lui nu i-am facut poze. N-am nici o fotografie cu el spunand poezia. Ufff… sunt asa de suparata.

Stiu ca veti spune ca mai sunt si alte serbari. Dar asta era prima. Si as fi vrut sa imortalizez totul. Nu mi-a iesit. Imi vine sa organizez o noua serbare ca sa-I arat peste 20 de ani, ce dragalas era el la 3 ani.

Probleme tehnice

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 16-06-2013

Am vazut de curand o reclama la detergent, unde o „duduie” imbracata in alb imaculat isi schimba singura uleiul la masina si vai!… isi murdareste bluza care nu se poate spala decat la o temperatura de 20 grade.  Foarte realista reclama… Toate femeile pamantului isi schimba singure uleiul la masina.

Eu sunt tipa a-tehnica. Nu ma omor dupa butoane si nici nu tin neaparat sa inteleg cum functioneaza toate masinariile inventate sa ne usureze viata. E destul daca stiu pe ce buton sa apas ca sa porneasca masina care a fost creata sa ma ajute. Ma refer la masina de spalat, robotul de bucatarie, aspirator si alte asemenea.

Cat despre masina pe care o conduc, ma multumesc sa stiu doar cum porneste, cum schimb vitezele si posturile de radio si cam atat. N-am fost curioasa niciodata sa deschid singura capota la masina si sa vad ce se ascunde acolo. La ce bun, daca tot nu as sti ce sa-i fac?  Stiu unde-i roata de rezerva, dar nu m-as descurca s-o schimb. Recunosc ca pana acum Dumnezeu a fost bun cu mine, si n-am facut pana singura in mijlocul campului.

Numai ca de ceva vreme masina ce ma duce si m-aduce de acasa la serviciu ci viceversa, plus in timpul zile pe la niste vizite pe la clienti are o mare problema. Nu prea mai porneste din primele incercari. Cand trebuie sa plec de acasa, treaba-i simpla… mai intarzii putin dar rezolva sotul meu problema. Numai ca „uratica” face figuri de obicei cand nu-i sotul langa mine.

Prima data am patit-o cand voiam sa plec de la serviciu si voiam sa-mi incep victorioasa week-end-ul. Ooops! Nu porneste si pace. Sun acasa si primesc indicatii pretioase prin telefon. Deschide capota… vezi ca-i un buton acolo, asa.. cauta nu stiu ce pompita si vezi daca-i aer pe furtunasele alea. Este… acum da la pompita aia pana iese… Imaginati-va, eu in costumul meu office, aplecata peste masina sa rezolv spinoasa problema. Eheee… am avut noroc… a aparut un coleg intarziat si m-a salvat.. Mai aveam cumparaturi de facut dar nu m-am mai riscat. O data pornita masina am venit direct acasa.

Vreo doua zile a mers treaba… dupa aceea se repeta secventa. Intre timp am devenit experimentata, am invatat ce sa-i fac s-o pornesc. Numai ca ma face de ras atunci cand ma grabesc mai tare sau in locuri cu multa lume. Daca ar filma cineva cum stau eu aplecata peste masina (ca sa nu zic cu fundu-n sus) incercand sa remediez problema…. imaginea e demna de toate comediile.

Stiu… sfatul dvs ar fi s-o duc o data in service si sa rezolv problema, numai ca  remedierea problemei costa ceva banuti pe care nu-i avem deocamdata si prin urmare mai lungim boala.

De ce am scris despre asta? Poate aflu si eu cate femei se pricep sa-si repare masina, cate isi schimba singure uleiul ca-n reclama sau cate stiu sa-si schimbe singure roata de rezerva. :)

P.S. Sa nu va imaginati ca cea din imagine sunt eu, iar masina nu seamana nici pe departe cu „uratica”…dar daca voi castiga la loto… imi iau o masina noua, 4×4 si rosie :)

La multi ani!

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 15-04-2013

Pentru ca asta e un blog personal, imi pot permite uneori sa spun aici La multi ani unor persoane dragi, chiar daca asta nu e de interes general.

Am multi berbeci in jur de sarbatorit, dar anul acesta voi scrie doar despre unul.

L-am cunoscut in 2006 si l-am placut in primul rand pentru ca o facea fericita pe prietena mea cea mai buna, actiune ce continua pana in zilele noastre. Putea sa aibă o mie de defecte… daca ea e fericita, pentru mine e destul. Dar n-are o mie de defecte asa ca e si mai bine. Serios si cu o voce joasa, mormaind uneori si parand nemultumit, carcotas adesea dar  hatru si extrem de simpatic, asa se prezinta cel ce avea sa-mi devina nas in 2010.

Si bineinteles ca cea mai tare replica a evenimentului i-a apartinut tot lui: “Ha, ha! O sa-mi pupe mana un dinamovist”, el fiind un sustinator al ros-albastrilor. :)

Si cum sa nu-l placi, cand ca sa-si spele pacatele ca din cauza lui n-am vazut eu magnoliile la Balcic, mi-a daruit o frumusete de tablou cu magnolii inflorite pictate chiar de el.  (A propos, aia plantata de mine anul trecut, s-a uscat… n-a rezistat peste iarna)

Stiu ca citeste blogul desi nu comenteaza niciodata (macar un like ar putea si el sa dea la cate un articol :P ). De criticat n-are inima s-o faca, desi se pricepe  tare bine la asta.

Evident ca fotografiile mele i se par foarte bune. Daca nu-si lauda el fina, atunci cine? Si pentru ca facut o frumusete de copil (nu singur… ci cu nasa-mea, sa se noteze acest lucru!) pe care l-am fotografiat si a ajuns vedeta site-ului, nu a mai contenit cu laudele, uitand ca minunea aia de copil a facut toata treaba.

Nu-mi propun aici sa-i fac un portret, ci doar am vrut sa marchez putin momentul pentru ca tot vrea el ca anul acesta sa treaca neobservata ziua lui. Pai daca-i asa draga nasule, las’ sa afle tot Goagalu’ ca-i ziua ta.

Asadar, sa fii sanatos si iubit si la multi ani fericiti!

Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 26-03-2013

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puisor? Tuturor ni s-a adresat la un moment dat o astfel de intrebare. Raspunsurile pot fi serioase sau foarte amuzante. Sora-mea de exemplu voia sa se faca mireasa si preocuparea ei principala era sa se impodobeasca zilnic. E drept ca pe vremea aceea nu era era in trend treaba cu fotomodelele.

Matei vrea deocamdata sa se faca tractorist sa aduca lemne cu tractorul din padure :) . Sper ca e doar o optiune de moment si ca o sa-si schimbe preferintele in timp si sa lase in pace padurile patriei.

Si gandindu-ma la mine am o lista lunga de meserii pe care am tot actualizat-o de-a lungul timpului.

Am vrut sa fiu invatatoare din respect si admiratie pentru doamna mea invatatoare, Mi se parea la momentul acela ca e un lucru extraordinar sa inveti copii sa citeasca. Si inca mai cred asta.

Am vrut sa fiu balerina sau patinatoare. Asta intra la capitolul raspunsuri amuzante, ca cine ma vede pe de-antregul nu poate asocia termenii: Dana – balerina. Sunt gratioasa ca o noptiera la cei 1.76 m ai  mei si iar nr de kg nici nu-l mai spun, ca iar ar trebui sa vorbesc despre diete. Oricum ca partener de dans mi-ar fi trebui o macara, ca nu s-a inventat inca barbatul care sa ma ridice deasupra capului si sa pluteasca gratios cu mine pe scena.

Am vrut sa fiu medic, operand toate papusile in copilarie. Acum cu infuzia de seriale cu medici gen Anatomia lui Grey sau Dr. House pe care le iubesc ma gandesc ca tot mi-ar placea sa fac asta, dar uitandu-ma la sistemul medical romanesc m-apuca jalea. Si totusi cred ca as fi facut aceasta meserie cu drag din dragoste pentru oameni.

Prin liceu mi se parea interesant sa fii avocat dar sunt o tipa realista. Mi se pare ca trebuie mult nerv si tupeu pentru meseria asta. Si cum nu-s prea vorbareata si nici la capitolul tupeu nu stau prea bine, am zis ca mai bine fac altceva.

Am mai vrut sa fiu: actrita, cantareata, bibliotecara (inca mai vreau asta), marinar, ofiter de armata, prezentator de televiziune, DJ.

Evident ca nu fac niciuna din meseriile la care am visat vreodata. Am avut mereu inclinatii spre latura umanista desi am facut un liceu de informatica. Ironia sortii: am picat admiterea la facultate la ASE, dar am ajuns sa lucrez intr-o banca. Am facut filologia pentru sufletul meu dar realitatea romaneasca a zilelor noastre arata ca se traieste greu dintr-un salariu de profesor. Sa nu credeti tot ce se scrie prin ziare despre salariile de zeci de milioane ale “bancherilor”, despre bonusurile astronomice si alte asemenea care oricum nu mai sunt de actualitate, dar oricum e mai bine decat in invatamant.

Am scris ce mi-as fi dorit sa fac si e drept sa scriu si ce am facut pana acum. Asadar am fost asa: lector de carte (inregistram carti audio pentru nevazatori), secretara, analist financiar, ofiter credite IMM, manager relatii clienti.

Daca as fi acum la inceputul carierei si ar trebui sa aleg cu mintea de acum o meserie, tot nu stiu cu exactitate de mi-ar placea sa fac cu adevarat, dar stiu ca as incerca sa optez sa nu mai fiu angajatul nimanui si sa dezvolt o mica afacere din care sa pot trai  confortabil eu si familia mea. Si despre asemenea vise intr-o postare viitoare…

Voi? Cum stati la capitolul asta? Cate din visele sau dorintele copilariei s-au implinit?

Prima luna ca mamica

categoria (Jurnal de adoptie, Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 09-03-2013

Mi se pare extraordinar de  frumoasa primavara asta. Am asteptat-o cu nerabdare dupa o iarna infrigurata. Dar nu despre vreme vreau sa vorbesc aici. Ci despre primavara din sufletul meu, despre bucuriile mele, despre trairile mele extraordinare.

S-a implinit o luna de cand sunt mama lui Matei. Matei a aparut in viata noastra neasteptat de repede. Cand am depus dosarul de adoptie, ma setasem pe un timp de asteptare de vreo doi ani cel putin. Citisem peste tot despre procedura anevoioasa, despre multimea de hartii, despre toate piedicile care apar in calea parintilor ce vor sa adopte. Ce sa spun? Am fost norocosi. In zece luni, ne-am trezit cu copilul acasa. Nici nu visam sa se intample atat de repede. Ne-a luat pe nepregatite, desi daca stau bine si ma gandesc nu esti niciodata pe deplin pregatit pentru asta.

Sa va povestesc despre copilul nostru? Ca  toate mamicile (Doamne cum suna asta!… ) mi se pare ca al nostru e cel mai frumos, cel mai destept, cel mai… si cel mai …

In primele zile cand imi spunea mammi cu cel de-al doilea m apasat, mi se umezeau ochii de fiecare data. In primele nopti ma trezeam peste noapte il priveam si il mangaiam minute intregi prin somn, sau il simteau pe sotul meu facand acelasi lucru. Sunt trairi extraordinare greu de descris in cuvinte.

E incredibil cata fericire poti simti cand isi pune manutele pe obrajii mei, zambeste si ma saruta. In primele zile am plans mult de fericire. De obicei aveam grija sa nu ma vada, pentru ca n-ar fi inteles, dar o data nu m-am putut stapani si am plans in fata lui. Te-ai lovit a cap, mami? M-a intrebat si a venit sa ma sarute. E un copil foarte iubitor.

Am avut trei saptamani de concediu, in care m-am bucurat minut, de minut de prezenta fiului meu. Si cand a trebuit sa reincep serviciul imi venea sa sun acasa din 5 in 5 minute ca sa vad ce face, sa vad cum se descurca sotul meu cu el. Si nu pentru ca n-as fi avut incredere in capacitatile lui ci pentru ca as fi vrut sa fiu acolo. In primele zile ma astepta seara acasa si era suparat pentru ca am fost la “evici” si n-am stat cu el. Imi lua ceva timp sa-l impac. Acum lucrurile s-au mai aranjat. Suntem prieteni la venirea mea acasa. Trebuie sa recunosc ca-l mai mituiesc cu o ciocolata sau o jucarie, dar a inteles in sfarsit ca mami merge la serviciu ca sa aduca bani pentru ciocolata iar el se distreaza in timpul zilei cu tati.

S-a adaptat usor in noua sa casa, desi tanjeste dupa mamaia – doamna care l-a crescut si dupa fratiorul lui cu care a stat impreuna. In primele zile poate mai putin, pentru ca erau atat de multe noutati pentru el, dar dupa aceea a inceput sa intrebe destul de des. Incercam sa-I povestim  ca aici e casa lui, a inteles asta, dar are momente cand ar vrea in locul in care a crescut in primii ani de viata. Mi-e tare greu sa-l vad ca sufera dar timpul le rezolva pe toate. Deja in ultimile zile a intrebat din ce in ce mai rar si probabil va fi din ce in ce mai bine.

Si ca sa fie tacamul complet si sa simtitm din plin ca suntem parinti cu norma intreaga a aparut si prima raceala cu nopti cu febra si o tuse urata ce ne-a dat de furca. A trecut si asta cu bine si acum suntem iar veseli si vioi.

Au fost zile cand nu prea a mancat si iar am intrat in panica. Acum incet, incet lucrurile se aranjeaza si intra pe un fagas aproape normal.

Avem orele noastre de veselie si de joaca in fiecare seara, invatam sa dansam sau sa spunem rugaciunea, mami a invatat sa se uite la desene animate impreuna cu puiul ei si nu prea mai deschide laptopul asa des iar cand il deschide il inchide destul de repede la rugamintea lui Matei: Mami, inchish! Si mami se executa imediat.

Am vrut sa postez articolul asta pe 8 martie si sa va urez  tuturor sa fiti la fel de fericite ca mine in momentul asta, dar am adormit impreuna cu Matei, asa ca urarea vine un pic intarziat… dar mai bine mai tarziu decat deloc.

Premii Oscar

categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 27-02-2013

Au fost ani in care vedeam dinainte toate filmele nominalizate la Oscar, pentru ca in seara decernarii premiilor sa stiu despre ce e vorba. Tot in acei ani nu pierdeam nici un minut din ce se transmitea la TV si ajungeam la scoala sau la serviciu “chioara” de somn pentru ca nu dormeam nici un minut in noaptea respectiva.

Au fost ani cand vedeam o parte din filme si ma uitam doar la o parte a ceremonie, spre dimineata cand se dau premiile importante.

De vreo doi-trei ani am vazut un film sau doua dinainte, si apoi aveam grija sa vad filmul castigator sau vreun film in care a luat  Oscarul pentru cel mai bun actor sau actrita vreunul din preferatii mei. Ma mai uitam pe net, mai citeam cate ceva, aveam grija sa vad in ce s-au imbracat actritele.

Intotdeauna mi-a placut la nebunie barfa care a circulat in jurul ceremoniei. (ce sa fac… sunt o femeie slaba, sensibila la astfel de chestiuni). Ma uitam la topuri cu actrite bine imbracate si prost imbracate, aflam cu cine au venit la ceremonie si alte asemenea povesti care circula intotdeauna in jurul evenimentului.

Si anul acesta am aflat cu stupoare a doua zi la radio ca a fost cu o seara inainte ceremonia, ca habar n-am despre ce se vorbeste, ca nu stiu nici unul din filmele care au fost premiate, ca n-am citit macar ceva despre vreunul.

Dar totusi seara tarziu, dupa ce s-a linistit toata lumea tot mi-am aruncat un ochi la rochiile actritelor. Despre filme inca n-am citit mare lucru, dar voi vedea evident filmul care a luat Oscarul.

Voi? Cum stati la capitolul asta?