iul.
13
Portret de bunica
Categoria (Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 13-07-2011
Mi-o amintesc si acum, micuta si slaba, cu o energie pe care putini o au. Bunica mea cea vorbareata (ah ce mai vorbea… se pare ca a mostenit-o sora-mea) imi apare uneori in minte. Sunt aproape 3 ani de cand a plecat intr-o lume mai buna.O vad ca prin vis cu hainele ei negre. A purtat doliu intotdeauna dupa sotul ei plecat mult prea devreme si dupa un fiu pierdut de mult prea tanar. N-a avut o viata simpla dar nu s-a plans niciodata.
Franturi de imagini cu ea la tara sau aici la bloc. Statea cu noi in timpul anului scolar iar in vacante mergeam noi cu ea la tara. Apoi am crescut, o vizitam din ce in ce mai rar. Stiam ca e acolo si ca ne asteapta, dar niciodata nu gaseam destul timp sa ajung mai des la ea. E doar o scuza. Ce n-as da sa mai fie acum acolo.
Ultimii ani si i-a petrecut pe prispa casei asteptand. Isi astepta fiul si nepoatele care veneau mult prea rar. S-a luptat cu o boala cumplita care o facea sa nu-si recunoasca fiul uneori.
Timpul asta necrutator lasase urme foarte adanci pe chipul ei. Plangea si radea in acelasi timp de cate ori mergeam pe acolo.
Sunt multe amintiri ce-mi trecu acum prin minte. Vesele, triste, duioase. Datorita ei am baut vin rosu la 6 luni pentru ca i se parea ca nu-s destul de rosie in obraji. Asta nu e amintire… e o marturisire de-a ei.
Mai am imaginea ei cu doua fetite: una in brate si alta in spate luptandu-se cu noroaiele si ducandu-ne la gradinita. Imi lungea fustele de cate ori le prindea. I se parea ca stau prea mult cu nasul in carti, dar voia sa-i povestesc uneori ce citesc acolo. O data pe vara mergeam cu trenul la balci unde ne indopa cu bunati.
Cea mai duioasa imagine e cea in care mangaia rochia de mireasa a surorii mele. N-a vazut-o imbracata desi si-a dorit nespus asta. Unii oameni vor sa se faca doctori, ingineri, profesori. Sora-mea de mica, voia sa se faca mireasa. Casa bunicii era plasata la jumatatea distantei dintre biserica satului si caminul cultural unde aveau loc nuntile. Asa ca sora-mea cu bunica si cu mine participam la toate nuntile satului. Bunica avea locul ei pe pervazul unei ferestre din sala unde avea loc nunta impreuna cu alte babe avand grija sa comenteze tot ce se intampla pe parcursul nuntii. Ce s-ar mai fi bucurat daca ar fi reusit sa participe la nuntile noastre.
Nu stiu ce mi-a venit sa scriu acum despre ea. Poate pentru ca e vara si in copilarie vacantele ni le petreceam impreuna. Poate ca a trecut destul de mult timp si n-am mai vorbit cu nimeni despre ea. Acolo unde e nu are internet si nici n-ar sti sa-l foloseasca, dar cu siguranta stie ca ma gandesc cu mare drag la ea.
Nici nu mi-am dat seama ca au trecut deja trei ani. Imi aduc aminte de faptul ca am mostenit de la ea darul vorbirii ori de cat ori ma intrebi daca sunt nevorbita sau imi spui ca vorbesc prea mult. De cate ori manac visine, imi aduc aminte cum statea ea in visin, cat era ziua de mare si culegea pentru a mai face un banut, cum povestea ca a cazut de visin de cateva ori, dar nu a pati nimic. Imi vine sa rad de cate ori manac o pizza deoarece a incercat sa te opreasca sa o prepari pentru ca puneai prea multe ingrediente (pentru ea tot ceea ce puneai tu acolo era mancarea pe o saptamana, poate). Sunt convinsa ca cel mai mult i-ar fi placut sa te vada mireasa. Ai fost o mireasa foarte frumoasa, una pe gustul ei. Cred ca de acolo de unde este s-a bucurat cand te-a vazut cat de fericita erai. Am citit ceea ce ai scris despre ea si am plans, am plans mult. Articolul tau este foarte frumos si foarte emotionant. Sunt convinsa ca se bucura alaturi de noi sau plange alaturi de noi, bunica noastra.
Mai fetelor m-ati facut sa ma emotionez si sa plang asa cum nu am mai facut de mult.Sunteti doua persoane deosebite si daca spuneti ca din unele puncte de vedere semanati cu ea imi pot doar imagina ce femeie a fost >:D< si sunt sigura ca bunica voastra de acolo de unde este este mandra de voi, va pazeste si o sa va ajute sa treceti cu bine peste toate obstacolele care din cand in cand viata ni le mai coace.Va pupam dulce >:D< si toate gandurile noastre bune se indreapta catre voi :***********
Dana, multumesc pentru vizita si comentariul lasat. am simtit eu ca avem ceva in comun cand am adaugat blogul tau la lista mea de lecturi. citind randurile tale … se pare ca nu m-am inselat. 🙂 mult succes!
Bunica mea a implinit acum in iulie 80 de ani. Mereu uit ca are telefon, o sun rar si de regula aman pe maine. M-am obisnuit sa fie mereu acolo. In scurt timp ma duc la ai mei si o voi vizita, ca de obicei. Acum imi dau seama ca nu m-am gandit niciodata la un moment in care nu va mai fi. Maine o voi suna 🙂
Frumoase randuri, pline de sensibilitate,afectiune, pline de dor…care ma duc cu gandul la oameni dragi care nu mai sunt dar care sunt sigura ca au grija de noi de acolo de unde sunt…felicitari pentru randuri si pentru fotografiile deosebite de pe site!
Multumesc mult pentru aprecieri. Mi-e foarte dor de bunica…
Stiu ca o sa ti se para ciudat ca iti las comentariu la un articol mai vechi. Acum ti-am gasit blogul, il citesc…
Ce mult mi-am iubit si eu bunica… intr-adevar, cu cat crestem, cuprinsi in viata asta, ne parasim usor, usor valorile.
Si bunica mea dorea sa ma vada mireasa dar n-a fost sa fie. Si regret enorm…
Ai un blog emotional, se simte in multe articole sensibilitatea ta dar si suferinta interiora – imi place!. te salut!
Draga mea,
Articolul despre bunica mea imi e cel mai drag si sincer mi-a adus si cele mai multe vizite pe blog alaturi de articolele despre adoptie. Daca ar stie ea de acolo de sus, tare s-ar bucura.
Iti multumesc pentru aprecieri si pentru vizita. De astept in aceasta casa a sufletului meu,de cate ori ai ocazia.