Prima luna ca mamica

Categoria (Jurnal de adoptie, Lumea prin ochii mei) Scris de Dana Hirnea on 09-03-2013

Mi se pare extraordinar de  frumoasa primavara asta. Am asteptat-o cu nerabdare dupa o iarna infrigurata. Dar nu despre vreme vreau sa vorbesc aici. Ci despre primavara din sufletul meu, despre bucuriile mele, despre trairile mele extraordinare.

S-a implinit o luna de cand sunt mama lui Matei. Matei a aparut in viata noastra neasteptat de repede. Cand am depus dosarul de adoptie, ma setasem pe un timp de asteptare de vreo doi ani cel putin. Citisem peste tot despre procedura anevoioasa, despre multimea de hartii, despre toate piedicile care apar in calea parintilor ce vor sa adopte. Ce sa spun? Am fost norocosi. In zece luni, ne-am trezit cu copilul acasa. Nici nu visam sa se intample atat de repede. Ne-a luat pe nepregatite, desi daca stau bine si ma gandesc nu esti niciodata pe deplin pregatit pentru asta.

Sa va povestesc despre copilul nostru? Ca  toate mamicile (Doamne cum suna asta!… ) mi se pare ca al nostru e cel mai frumos, cel mai destept, cel mai… si cel mai …

In primele zile cand imi spunea mammi cu cel de-al doilea m apasat, mi se umezeau ochii de fiecare data. In primele nopti ma trezeam peste noapte il priveam si il mangaiam minute intregi prin somn, sau il simteau pe sotul meu facand acelasi lucru. Sunt trairi extraordinare greu de descris in cuvinte.

E incredibil cata fericire poti simti cand isi pune manutele pe obrajii mei, zambeste si ma saruta. In primele zile am plans mult de fericire. De obicei aveam grija sa nu ma vada, pentru ca n-ar fi inteles, dar o data nu m-am putut stapani si am plans in fata lui. Te-ai lovit a cap, mami? M-a intrebat si a venit sa ma sarute. E un copil foarte iubitor.

Am avut trei saptamani de concediu, in care m-am bucurat minut, de minut de prezenta fiului meu. Si cand a trebuit sa reincep serviciul imi venea sa sun acasa din 5 in 5 minute ca sa vad ce face, sa vad cum se descurca sotul meu cu el. Si nu pentru ca n-as fi avut incredere in capacitatile lui ci pentru ca as fi vrut sa fiu acolo. In primele zile ma astepta seara acasa si era suparat pentru ca am fost la “evici” si n-am stat cu el. Imi lua ceva timp sa-l impac. Acum lucrurile s-au mai aranjat. Suntem prieteni la venirea mea acasa. Trebuie sa recunosc ca-l mai mituiesc cu o ciocolata sau o jucarie, dar a inteles in sfarsit ca mami merge la serviciu ca sa aduca bani pentru ciocolata iar el se distreaza in timpul zilei cu tati.

S-a adaptat usor in noua sa casa, desi tanjeste dupa mamaia – doamna care l-a crescut si dupa fratiorul lui cu care a stat impreuna. In primele zile poate mai putin, pentru ca erau atat de multe noutati pentru el, dar dupa aceea a inceput sa intrebe destul de des. Incercam sa-I povestim  ca aici e casa lui, a inteles asta, dar are momente cand ar vrea in locul in care a crescut in primii ani de viata. Mi-e tare greu sa-l vad ca sufera dar timpul le rezolva pe toate. Deja in ultimile zile a intrebat din ce in ce mai rar si probabil va fi din ce in ce mai bine.

Si ca sa fie tacamul complet si sa simtitm din plin ca suntem parinti cu norma intreaga a aparut si prima raceala cu nopti cu febra si o tuse urata ce ne-a dat de furca. A trecut si asta cu bine si acum suntem iar veseli si vioi.

Au fost zile cand nu prea a mancat si iar am intrat in panica. Acum incet, incet lucrurile se aranjeaza si intra pe un fagas aproape normal.

Avem orele noastre de veselie si de joaca in fiecare seara, invatam sa dansam sau sa spunem rugaciunea, mami a invatat sa se uite la desene animate impreuna cu puiul ei si nu prea mai deschide laptopul asa des iar cand il deschide il inchide destul de repede la rugamintea lui Matei: Mami, inchish! Si mami se executa imediat.

Am vrut sa postez articolul asta pe 8 martie si sa va urez  tuturor sa fiti la fel de fericite ca mine in momentul asta, dar am adormit impreuna cu Matei, asa ca urarea vine un pic intarziat… dar mai bine mai tarziu decat deloc.

Be Sociable, Share!

Comentarii:

(8) Comentarii pentru Prima luna ca mamica

  1. Ce frumooooooooos!
    Sa va trtaiasca, sa fiti sanatosi si fericiti impreuna. Te cred ca nu iti mai arde de net :) mai spune-ne din cand in cand cum e, MAMICO!

  2. Chiar e un copil incredibil de frumos, daca fotografia e a lui. Pare un pic trist dar va fi fericit alaturi de voi! :)

    Felicitari!

  3. Frumos, foaste frumos. SI eu o mituiesc pe Iulia cu cate ceva, nu stiu, apare asa un sentimnet e vinovatie cand il lasi cu altcineva si vrei sa-i aduci ceva, cel putin asa ela mine.

  4. Multumesc Anda. Sa speram ca fotografiile publicate pe viitor vor arata alti ochi. Dupa o luna si un pic se schimbari. Probabil dupa alte luni, alte schimbari…

  5. Multumesc Sofia pentru vizita si comentariu. Inteleg ce spui si nu ma pot abtine sa nu-i aduc ceva in fiecare seara.

  6. Multumesc TIna. De net imi arde.. dar nu mai am asa mult timp. Iar seara imi propun sa scriu dupa ce adoarme el, dar adorm impreuna cu el… si tot aman. Dar e frumos.. incredibil de frumos.

  7. te-am cunoscut, apoi mi-ai placut si incepand sa te cunosc cat de cat am sfarsit prin a te indragi. Oricum nuaveam cum sa te cunosc decat prin ochii si sufletul altora. Acum, dupa ceea ce s-a intamplat, cand ai dat dovada de atata putere de a te darui si de iubire, de atata bunatate fata de semeni facandu-ti tie bine, dar in acelasi timp salvand un biet sufletel nevinovat, te respect si te admir din tot sufletul. Sper ca viata sa te raplateasca pentru bunatatea , generozitatea si daruirea ta. Daca conteaza, ai tot respectul si admiratia mea si ma inclin in fata ta. iti doresc o viata fericita si multumita alaturi de familia ta

  8. Va multumesc. Aceste cuvinte m-au emotionat nespus…

Scrie un comentariu