Lumea prin ochii mei

Azi a fost prima serbare a lui Matei. Poezia am invatat-o impreuna demult. O stie si mami si tati si toata familia. Mama traduce pentru toata lumea ce inseamna “cululusu’ nanazan”  respectiv “catelusul nazdravan”.

Evident am intrat in randul parintilor care vorbesc doar despre copilul lor. Incerc sa ma controlez adesea ca nu-mi placea cand oamenii acaparau discutiile doar cu povesti despre “plozii” lor.  Uneori imi iese, alteori nu. Din cauza asta nici nu scriu foarte des despre Matei.

Dar sa revenim la serbarea cu pricina. Mi-am luat o zi libera ca sa-l insotesc la prima serbare. Tati a pregatit camera video si aparatul de fotografiat. Numai ca ne-am trezit tarziu. Relaxata ca voi dormi un pic  mai mult decat intr-o zi obisnuita in care merg la serviciu, am dormit atat de mult incat era sa ratam serbarea cu totul. Am ajuns cu sufletul la gura la gradinita, fara camera video, doar cu aparatul foto. Copilul a fost asezat in rand cu ceilalti copii si a inceput serbarea. Matei, somnoros, botos, ciufulit si ciufutel isi astepta cuminte randul. E cel mai mic din gradinita.

Incep sa fac fotografii fara discriminare. Mi-s dragi copiii. Si ma gandeam ca s-ar bucura si celelalte mamici daca le dau o fotografie frumoasa cu copilul lor facuta cu un aparat foto profesionist. Eheeee. Vine randul lui Matei. Poezia are doar 4 versuri. Aparatul nu mai vrea sa se deschida si pace. Uneori mai face figura asta. Trebuie scoas acumulatorul si introdus la loc. Fac asta, numai ca Matei a terminat poezia si in aplauzele tuturor se indreapta la loc uitandu-se urat la mine si neintelegand de ce lui nu i-am facut poze. N-am nici o fotografie cu el spunand poezia. Ufff… sunt asa de suparata.

Stiu ca veti spune ca mai sunt si alte serbari. Dar asta era prima. Si as fi vrut sa imortalizez totul. Nu mi-a iesit. Imi vine sa organizez o noua serbare ca sa-I arat peste 20 de ani, ce dragalas era el la 3 ani.