Lumea prin ochii mei

Am o dilema: o data cu cumpararea noului domeniu, am schimbat fata blogului asa cum sper ca ati observat si ma straduiesc sa gasesc o tema frumoasa si pentru site.

Si am inceput cautarile. Temele care imi plac mie nu ii plac sotului meu, care e cel mai aspru si cel mai acid critic. Dar cum am incredere in sfaturile lui, incerc sa gasesc o cale sa rezolv dilema. Si poate ma ajutati si voi.

Eu mi-as dori o tema eleganta si serioasa, acestea in general au un background inchis. Sotul meu vine cu argumente si imi spune ca un site cu fotografii pentru copii n-ar trebui sa fie atat de inchis la culoare.

Ma reorientez si incerc sa aleg altceva. As alege ceva vesel si colorat, dar sotul meu iar stramba din nas si imi spune ca ar fi pacat sa-mi pierd posibilii clienti pentru ca pe acestia ii enerveaza aspectul site-ului.

E important atunci cand faceti cautari de produse sau servicii pe web, aspectul site-ului? Daca produsele sau serviciile oferite sunt de calitate mai are importanta acest lucru? Eu nu m-am gandit niciodata la asa ceva dar incerc sa-mi dau seama daca nu cumva gresesc eu.

Ma gandesc in toate felurile si incerc s-o scot la capat. In general fotograf pentru copii cauta mamicile care vor fotografii frumoase pentru copiii lor. SI atunci ma gandesc sa gasesc o teme vesela si prietenoasa pe gustul femeilor. Dar ce ma fac daca sunt in cautare de fotografi si taticii? Cum impac ambele gusturi?

Temele neutre si impersonale nu-mi plac mie. Nu mi-as dori sa lucrez la un site care nu-mi place cum arata. Deci! Trebuia sa ma impac si pe mine.

Hai,  va rog,  ajutati-ma cu un sfat sau o parere.

Am mutat blogul de pe platforma blogspot. Nu prea a omor dupa schimbari, dar uneori e bine sa mai invete omul ceva nou.

Unele din articolele vechi mi-au adus o multime de vizitatori din google. Sper sa se intample acelasi lucru si cu articolele viitoare publicate aici.

Si pentru ca am vazut ca se poarta, fac si eu aici o statistica a celor mai citite articole si ce mai cauta oamenii pe google.

Pe primul loc in topul cautarilor se afla Portret de bunica. E una din postarile cele mai dragi sufletului meu si ma bucur nespus ca se situeaza pe primul loc. Daca ar sti bunica mea draga, asta! Ma intreb totusi de ce cauta asa des lumea pe google: portret de bunica. Poate copiii pentru compuneri la scoala.

Pe locul II in topul cautarilor apare Fotografii de primavara. Cel mai mult imi place sa fotografiez flori si copaci infloriti si ma bucur ca apar in cautari la acest capitol. Sper ca fotografiile postate de mine au placut vizitatorilor.

Locul III e ocupat de magnolii. Articolul Despre magnolii si alte vise a stat o lunga perioada in topul celor mai citite articole. Unii se asteptau sa gaseasca informatii despre cum se planteaza si cand, sau chestii referitoare la gradinarit, dar eu am o pasiune pentru magnolii si ma bucur ca articolul e in top. In plus am promisiune ferma de la sotul meu ca sambata ne vom planta una in gradina viitoarei noastre case. Prin urmare, daca totul merge bine vor mai exista articole pe aceasta tema 🙂

Alte cautari amuzante si haioase:

–          masini roz (semn ca nu sunt singura zurlie care se gandeste la asta);

–          vand masina rosie, probabil o multime de vizitatori ajungand pe site cautand anunturi auto de vanzare-cumparare

–           voi cand faceti un copil?-  raspuns politicos – he he.. e clara treaba: se mai confrunta si altii cu aceasta problema, desi nu m-as fi gandit in viata mea sa caut asta pe google. Adica  sa-i mai si raspund politicos unuia care nu poate dormi noaptea de grija asta. Dar deh… de-asta exista google.

–          Motan zicand nu – al nostru nu zice nu, se mai impotriveste el cand vreau sa-l dau jos de pe hainele mele, dar de vorbit nu vorbeste 🙂

Mi-am propus ca din cand in cand sa revin cu articole asemanatoare. E interesant cate chestii, la care nici nu ne gandim, cauta oamenii pe google.

Voi pe blogurile voastre cu ce cuvinte cheie amuzante apareti in cautari?

Am aflat povestea lui de la sotul meu, care la randul lui l-a descoperit pe niste forumuri. E povestea unui baiat de 29 de ani din Zimnicea, paralizat de la piept in jos care a sarit in Dunare. Apa a fost prea mica si saritura i-a fost fatala. A paralizat pe loc. Doctorii i-au dat doar 5% sanse de supravietuire.

Dupa o operatie si tratament a ajuns acasa. In luna mai a acestui an a aflat de o operatie cu celule stem care se poate face in Austria, Australia sau China. O operatie costisitoare care a costat 30.000 EUR, bani pe care i-a strans si cu ajutorul celor din lumea virtuala.A ajuns in China a facut operatia iar la momentul acesta mai trebuie sa faca o alta operatie in Romania.

Sunt multe cazuri disperate de persoane care au nevoie de ajutor. Am intalnit si cazuri in care povestea nu era adevarata ci doar pusa intr-o lumina astfel incat sa starneasca compasiunea.

Dar baiatul asta, desi e paralizat isi castiga singur existenta scriind articole pe site-uri de afiliere si pe blogul personal. Cum o face? Cu ajutorul unui calculator si a unui program de recunoastere vocala. Si pentru ca programul nu e adaptat pentru limba romana, omul scrie fiecare cuvant dictand programelului litera cu litera si asta ii ia ca 6-7 ore pentru un articol.

De ce m-a impresionat povestea? Pentru vointa si tenacitatea pe care o are omul asta, pentru ca nu se da batut si pentru ca nu cerseste la colt de strada.

Cum il puteti ajuta? Daca tot va faceti cumparaturi de pe eMag, puteti ajunge acolo de pe site-ul lui. El primeste un comision din valoarea produsului pentru orice articol cumparat prin intermediul site-ului sau: www.pretmic.com, iar dvs nu veti plati  mai mult pentru asta.

Daca vreti sa aflati mai multe amanunte spre deClaudiu Bita puteti intra pe site-ul amintit mai sus, sau www.claudiubita.com.

Nu stiu cati dintre noi isi mai pot inchipui viata fara telefon mobil. O necesitate si un blestem in acelasi timp. In afara faptului ca se gaseste sa sune in cele mai nepotrivite momente, cred ca si noi suntem vinovati ca ii dam atata importanta in viata noastra. Evident ca isi are partea lui de utilitate. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc, ci despre cum ne influenteaza viata in rau. Adica de ce trebuie sa asist la convorbirea de jumatate de ora a cuiva daca sunt in vizita. De ce persoana de la capatul celalalt al telefonului e mai importanta decat mine? E o dovada de impolitete. E drept ca intre prieteni se permit anumite lucruri, dar totusi convorbirea se poate scurta. Putem sa-l anuntam pe celalalt ca revenim noi cu un telefon mai tarziu daca nu e o urgenta.

N-am sa inteleg niciodat daca sun pe cineva si nu e disponibil, de ce trebuie sa raspunda totusi la telefonul mobil al persoanei X sotul sau sotia? Chiar si intre prieteni foarte buni, de ce? Daca voiam sa vorbesc cu sotul, il sunam pe el. Daca tu nu esti disponibila nu raspunde! Si daca-mi raspunde el si-mi spune ca tu nu poti vorbi nu e acelasi lucru cu si nu a raspunde la telefon?  Daca sotul considera ca te deranjez pentru ca dormi sau faci altceva telefonul mobil are optiune de silent. Si e o inventie buna. Optiune pe care ar trebui s-o foloseasca toti la teatru, concerte, cursuri, sedinte. Dar intotdeauna se va gasi cel putin o persoana care sa nu se conformeze si sa deranjeze un grup intreg cu soneria stridenta a telefonului cand ti-e lumea mai draga.  Pana si-n biserica se trezeste cate-o baba careia sa-i sune telefonul mobil.

Esti la doctor sau la cosmetica si te trezesti ca esti lasat balta cu gura cascata sau maglavaisul pe ochi pentru ca i-a sunat aluia telefonul si se simte dator sa raspunda. De ce? Am platit consultatia si vreau sa fiu tratata ca atare.

Intri intr-un magazin si vanzatoarea se uita urat ca o deranjezi din vorbitul la telefon. Serios? E normal asa ceva?

Ai o intalnire cu un client, si tu te dai de ceasul mortii sa-i prezinti cea mai buna oferta, si cand esti in focul prezentarii… ghici cine te intrerupe?

Inteleg ca telefonul de serviciu ti l-a dat institutia in interes de serviciu, dar daca sunt totusi in concediu, zilele alea putine din an in care trebuie sa ma odihnesc de ce trebuie sa stau eu o jumatate de zi la telefon cu un coleg si sa nu-mi vad de concediul meu.

Nu sunt absurda. Nu imi inchid telefonul niciodata, ca poate aparea intr-adevar o urgenta. Imi ajut colegii chiar daca sunt in concediu, dar ma straduiesc din rasputeri sa nu sun alt coleg decat daca nu reusesc in ruptul capului sa rezolv o problema fara el. Raspund la telefoane de serviciu, chiar daca ma suna vreun client si sunt in supermarket, ii raspuns amabil ca deh: clientul nostru, stapanul nostru, dar nu pot sa nu gandesc ca e  un nesimtit de ma suna la ora 8  seara.

Si ca sa-mi pun cenusa-n cap am dat-o si eu candva in bara cu regulile de folosire a telefonului mobil. De obicei celor apropiati, in momentul in care nu puteam vorbi, le inchideam telefonul in nas, dand ton de ocupat urmand sa revin eu mai tarziu cand eram disponibila. Intre timp, am invatat sa imi cer scuze persoanei din fata mea, raspund la telefon si-i spun persoanei ce telefoneaza ca sunt ocupata si revin eu in cel mai scurt timp posibil.

Poate fac si alte greseli si nu-mi dau seama. Asa ca, va rog sa ma criticati aici sau sa va plangeti de alte chestii enervante care mie mi-au scapat.

Asa cum va spuneam si de Craciun, sunt „innebunita” dupa sarbatorile  astea comerciale. Si totusi de Craciun timp de aproape o luna, blogul meu s-a adaptat trendurilor modei si s-a impodobit in haine de sarbatoare. Am vrut sa va fac o „bucurie” zilele astea si sa schimb iar fata blogului si de pe 14 februarie – Valentine’s Day pana la Dragobete… sa-l fac roz si sa-l umplu de inimioare, trandafirasi amorasi si Cupidoni. Uite asa sunt  eu… plina de contradictii. Una zic si alta fac. Si totusi m-am tinut tare pe pozitii si am lasat blogul asa cum e.

Nu imi place Valentine’s Day. De ce sa fie o zi speciala in care sa-ti sarbatoresti iubirea… si aia laolata cu ’jdemii de oameni? Poate ca simt ca vreau sa sarbatoresc ceva doar eu si sotul meu aniversand 1, 2, 3… 25…50 de ani de casnicie. Uite-asa decretez 13 noiembrie Valentinesu’ meu. Se opune cineva? Ceva abtineri? Nu? Mergem mai departe!

Noroc cu zapezile astea ca s-au mai domolit oamenii prin centrele comerciale. Anul acesta cam slabe vanzarile de inimioare se pare. Cum in Vrancea e stare de urgenta, nu-i mai pasa nimanui de Valentine’s. Si nici televiziunile si radiourile nu mai fac mare tam-tam pe chestia asta. Anul trecut restaurantele din oras se bateau in oferte si pliante cu meniuri senzationale. Anul asta au ramas fara promoteri ca cine sa se avante prin troienele astea? Ceva oferte pe Facebook, dar slabut de tot. Ce bine prinde o zapada buna la casa omului!

Asadar nu ii voi spune sotului meu ca il iubesc, nu ii voi pregati o cina romantica si nu vom aprinde lumanari decat daca iau astia curentul. Nu voi primi bomboane de ciocolata pentru ca sunt la cura de slabire si  nici lenjerie rosie si dantelata cadou pentru ca nu imi stie masurile si n-ar sti sa-mi cumpere.

Dar va urez dragii mei, o viata plina de iubire si maine si restul zilelor voastre.

Timpul este:
prea lent pentru cei care aşteaptă,
        prea iute pentru cei care se tem,
        prea lung pentru cei care se plâng,
        prea scurt pentru cei care sărbătoresc.
       Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.
(W. Shakespeare )

Spun la multi ani azi, parintilor mei care aniverseaza 37 de ani de casnicie. Si le urez si aici sa fie sanatosi si sa se bucure in continuare unul de celalalt asa cum au facut-o pana acum.

Pentru ca azi e Ziua Artei Fotografice, pentru ca mi-as fi dorit sa scriu mai demult un text despre fotografie, fac astazi o incercare desi nu intotdeauna cuvintele au acelasi impact cu imaginile.

Credeam despre mine ca-s o persoana fara pasiuni. I-am admirat intotdeauna pe cei care dadeau totul pentru un vis, pentru o idee, pentru o pasiune. Ani de zile am incercat sa descopar lucruri noi si sa ma descopar.

Mi-ar fi placut sa pictez dar abia pot trasa doua linii drepte. De ceva timp am descoperit fotografia. La inceput pentru a imortaliza locuri vizitate. Zeci si sute de poze, in speranta de a nu rata nimic.

Sunt un invatacel. Invat zi de zi ceva despre fotografie, despre magia clipei ce nu trebuie ratata, despre lumini si umbre, despre linii drepte si curbe, mii de culori si nuante. Dincolo de megapixeli, distanta focala, zoom sau incadrare fotografia e magie.

O fotografie iti poate spune o poveste. Un fotograf dibaci poate arata lucruri si locuri pe langa care omul obisnuit trece fara sa le observe. Fotografiile surprind oameni obisnuiti si locuri fermecatoare. Momente minunte devin nemuritoare.

Depinde de maiestria fotografului de a capta momentul, de a surprinde gesturi, tristeti, bucurii, melancolii cu alte cuvinte: de a starni interesul.

Fotografia trebuie sa transmita un mesaj si depinde de fotograf daca acesta e mai explicit sau mai subtil. Cred ca exista doua categorii de fotografi: cei care stiu totul despre tehnica, aparat, reguli de compozitie si fotografi care capteaza emotii, chiar daca pot fi criticati din puncte de vedere tehnic. Si fotografi geniali care surprind emotii si le redau tehnic extraordinar. Si foarte mult mi-as dori sa fiu unul dintre ei!

Si a mai trecut un an. Parca mai repede decat altii, parca mai greu decat altii. A fost un an ca oricare cu bune si cu rele.

Toata lumea isi face bilantul la sfarsit de an. Am scris si anul trecut despre asta. Ma gandisem ca anul asta sa nu mai scriu despre plusuri si minusuri. Si totusi nu ma pot abtine.

+ Familia s-a extins. A aparut un „nasel” mic si poznas si o nepotica dragalasa si luptatoare.

– Cercul ar fi fost complet daca nepotica ar fi avut un var sau o verisoara. Dar n-a fost sa fie. E lucrul pe care il trec in topul dorintelor pentru la anul.

+ Casa pe care am inceput s-o construim in 2009 a inceput sa prinda contur, adica avem peretii chiar daca ii lipseste acoperisul. Imi pot imagina deja bucataria mea rosie si biblioteca de la parter. Si magnolia din curte. O vom planta in primavara lui 2012. Am ales si locul din curte.

– Pentru ca banii nu au fost destui am renuntat la concediu anul acesta. Sunt mare amatoare de calatorii, si desi cu ceva timp in urma imi propusesem ca in fiecare an sa vad alta tara, anul acesta n-am prea calatorit nici in Romania. Noroc ca m-a mai trimis angajatorul pe la cursuri. Asadar pe locul 2 in topul dorintelor pentru anul urmator e o excursie in Europa sau macar in Romania, dar concediu sa fie.

+ Profesional a fost un an greu si totusi intr-un mediu economic neprietenos am avut cateva reusite importante. Si am invatat sa-mi depasesc anumite limite.

– Banca pentru care lucrez va inchide in Romania o parte din sucursale si o parte din colegii mei raman pe drumuri. Mi-as dori sa schimb domeniul si sa-mi folosesc cunostintele acumulate pana acum si in alte domenii. Asadar, doamnelor si domnilor… pe locul III in topul dorintelor pentru 2012: alta slujba si alt angajator.

+ A crescut numarul de cititori ai blogului, si imi doresc sa se intample acelasi lucru si cu numarul de vizitatori ai site-ului pe care am inceput sa-l construiesc in decembrie (www.danahirnea.com). In decembrie am castigat primii bani din fotografie. E un domeniu in care doresc sa ma perfectionez. Mai am multe de invatat, dar incet, incet sunt sigura ca voi reusi.

+ Timp de o saptamana am fost oaspetele Boncafe, si ii multumesc inca o data Alinei pentru asta. Si eu care eram anti-Facebook, acum am devenit fan. Cum se schimba omul!

+ In rest ma bucur ca mi-am pastrat alaturi prieteni dragi si ca toti ai mei sunt sanatosi.

– Nu reusesc sa ma invat minte o data pentru totdeauna ca oamenii nu sunt toti buni. Am mai avut parte de cateva dezamagiri anul acesta, ca oamenii din jurul meu nu sunt ceea ce par. Dar ce nu ne omoara ne face mai puternici.

Dar ca sa inchei intr-un ton optimist va urez sa aveti parte de un 2012 cu sanatate, cu liniste, cu impliniri de dorinte, cu dragoste, cu bunatate si completati voi lista cu ce va lipseste.

Parfum de sarbatoare si de iarna. Se apropie Craciunul si cum e in trend ca toata lumea sa se adapteze la aceasta sarbatoare, am imbracat blogul in haine noi. E drept ca in copilarie parintii mei aveau grija sa avem hainute noi de Revelion si nu de Craciun, dar ce mai conteaza din moment ce toata luna e considerata o luna de sarbatoare.

Nu ma innebunesc dupa sarbatori desi sunt si momente faine. Imi place sa vad bucuria din ochii celor dragi cand isi deschid cadoul. Imi plac luminitele si brazii de Craciun ce impodobesc orasul. In fiecare an in ajun ma imbrac in rosu si alb si imi pun fes de Craciunita (si nu ca sa-i fac o bucurie sotului meu care e suporter Dinamo ci pentru ca e o traditie sa imi pun fesul si sa imi inveselesc colegii de serviciu). Dar nu imi place agitatia, alergatul printre rafturi, inghesuiala, emisiunile lacrimogene care ne indeamna sa fim mai buni, mai generosi. De ce sa fim buni doar de Craciun sau de Pasti?

Au inceput toti cu intrebarile: unde mergi de Revelion? Iata ca nu merg nicaieri. Stau acasa-n pijama. E o problema? Deranjeaza pe cineva?

Sotul meu canta Jingle Bells de pe la inceputul lui noiembrie. El e haios, mai ales ca n-are voce. La radio au inceput deja colindele si cantecele cu Merry Christmas. Pe-alea nu le mai suport.

Dar in ciuda tutoror acestor lucruri si intamplari am decis totusi sa schimb infatisarea blogului.

O fi bine, o fi rau? Sa-mi spuneti voi!

Ma consider o femeie moderna. Sunt dependenta de internet, e-mail, telefon mobil si nu pot trai fara ele. Si totusi ma pasioneaza in egala masura traditiile si obiceiurile populare. Admir costumele populare, dar as combina bucuroasa o ie cu o pereche de jeansi.

La fiecare sarbatoare religioasa semnificativa, citesc despre traditii si superstitii. Acum e mult mai simplu, dand un search pe google si nu intreband in stanga si dreapta babele de prin sate.

Aparent nu cred in superstitii si totusi nu incep niciodata un lucru important daca e marti, intotdeauna ies din casa pasind cu piciorul drept si nu-mi place ca o pisica neagra sa imi taie calea. Au fost ani in care in noaptea Sf Andrei mancam turtita sarata sperand ca in vis cel care imi va fi sortit sa-mi aduca apa. Nu! Iubitul meu nu mi-a aparut in vis aducandu-mi apa in noaptea Sfantului Andrei si nici pentru ca de Boboteaza mi-am pus busuioc sub perna, ci l-am cunoscut cu ajutorul internetului.

Sunt zone in care tot in noaptea de Sf Andrei pentru a-ti afla ursitul se folosesc 9 cescute cu apa. Acestea pline ochi se varsa intr-o strachina ce va fi asezata peste noapte sub icoana (de preferat icoana Sfantului Andrei). Daca a doua zi cescutele se vor umple cu apa la fel, fata se va casatori curand, daca se va gasi mai putina apa in ultima ceasca fata mai are de asteptat. Acum depinde cat e de cald in casa, daca apa se evapora pana dimineata sau nu.

Nu pot sa nu remarc citind despre toate aceste traditii ca de cum apar primele semne ale iernii, probabil din lipsa de ocupatie fetele viseaza la dragoste si casatorie.

Evident superstitiile au valoare pentru ca le dam noi valoare. 13 e numar cu ghinion pentru europeni sau musulmani, dar pentru japonezi aduce ghinion cifra 4 sau 9. Se spune ca daca suma literelor din componenta numelui egal cu 13 nu e de bun augur. Ce sa fac daca m-am maritat si acum numele meu are 13 litere ? Trebuia sa-mi pastrez numele de fata spre “incantarea” sotului meu sau sa ma gandesc ca de-acum ma paste ghinionul. Pana acum mi-a mers bine, dar daca vad ca se strica treaba voi reveni la numele meu de fata de 9 cifre… deh multiplu de 3, cifra magica, aducatoare de noroc.

Lasand gluma la o parte superstitiile ne pot influenta viata, depinde doar de noi daca tinem cont de ele sau nu.